Prima atestare documentară a localităţii Nisporeni este reflectată în cartea de hotar semnată de domnitorul Moldovei Gaspar Vodă la 4 ianuarie 1618. Provenienţa denumirii Nisporeni este legată de caracteristicile solului care este nisipos în multe locuri. A doua versiune este legată de o legendă conform căreia primul om aşezat pe aceste locuri îl chema Nicipor (sau Nisipor) de unde şi numele localităţii.

Conform datelor recensământului din anii `70 ai secolului XVIII în Nisporeni erau 73 de case şi bordeie, iar către anul 1875 populaţia Nisporenilor era de 3532 oameni, inclusiv 1840 bărbaţi. Ocupaţia de bază a localnicilor era agricultura şi vităritul. O ramura aparte era cultivarea viţei de vie şi pomicultura. Tradiţional se cultiva grâu, porumb şi cartofi. Ramura zootehnică era reprezentată prin creşterea vitelor mari cornute, cailor, oilor, caprelor şi porcinelor. Industria şi economia satului era slab dezvoltată şi legată doar de prelucrarea produselor agricole. La nivelul anului 1868 în Nisporeni erau 4 uscătorii de fructe, 20 mori de vânt, 3 mori cu cai, 340 de crame şi teascuri, un atelier de produs butoaie. Potenţialul înalt eolian şi existenţa morilor de vânt din sec. XIX au stat la baza elaborării stemei şi drapelului oraşului în 2005.

În sec. XX localitatea se dezvoltă cu ritmuri mai rapide: în 1907 s-a înfiinţat o staţie telefonica, iar în 1931 s-a deschis o grădiniţă-creşă pentru copii. În 1938 în urma alunecărilor de teren, Guvernul Român a alocat mijloace băneşti pentru construcţia de noi case. Aşa a luat fiinţă satul Ştefan cel Mare, astăzi cartierul Satul - Nou.

În 1940, pentru o perioadă scurtă oraşul Nisporeni devine centru administrativ al raionului cu acelaşi nume, ca să revină la acest statut în 1967. În perioada anilor 60-70 ai secolului trecut se construiesc mai multe edificii sociale (câteva şcoli şi grădiniţe, spital). Către sfârşitul anilor `80 în oraş funcţionau mai multe întreprinderi industriale: 2 fabrici de vinuri, o fabrică de lactate, una de conserve, o fabrică de producere a cărămizilor, o mini-fabrică de confecţii, câteva organizaţii mari de construcţii şi o puternică bază auto. În anii 1989-1990 în oraş s-a desfăşurat mai multe cenacluri şi manifestaţii de renaştere naţională. În perioada de tranziţie majoritatea întreprinderilor şi-au redus esenţial volumul de producţie, iar unele şi-au întrerupt activitatea. Perioada dată s-a caracterizat cu migraţia masivă a populaţiei peste hotare şi reducerea numărului de locuitori, scăderea nivelului de trai.

Începând cu anii 2002-2003, în oraş încep să se dezvolte noi afaceri, graţie surselor financiare parvenite de peste hotare de la cetăţenii oraşului.

Unul din cele mai marcante evenimente ale istoriei localităţii este acordarea oraşului statutului de scaun episcopal. Acest eveniment s-a produs în noiembrie 2005 odată cu hirotonia arhimandritului Petru de la Mănăstirea Hâncu, în postul de episcop de Nisporeni, vicar al Mitropoliei Chşinăului şi întregii Moldovei.

Oraşul Nisporeni este situat în cel mai mare defileu al Republicii Moldova, pe câteva coline, de-a lungul râuleţului Nârnova, afluentul Prutului. Tradiţia susţine că primii care au venit în acest loc au fost trei oameni din Muntenia. A cunoscut o dezvoltare înfloritoare în anii 1960-1970, când a obţinut statut de localitate urbană şi au fost realizate importante lucrări de dezvoltare a infrastructurii. Tot în acea perioadă, datorită faptului că vatra localităţi a fost construită pe terenuri supuse eroziunilor şi alunecărilor, oraşul s-a „strămutat” în partea de vest, formând sectorul Nisporenii Noi. În perioada anilor `90 oraşul s-a aflat într-o stare de stagnare, datorită crizei economice la nivel de ţară. În ultimul timp, odată cu implementarea mai multor proiecte şi dinamizării activităţii economice, oraşul reînvie.